Gânduri despre ce am fost și ce nu vom mai fi

An de an, împreună cu Nick, facem o retrospectivă a anului ce se încheie. Nick face rapoartele și îmi comunică termeni care mai mult mă încurcă, dar pe care îi ascult și îi uit în secunda următoare. Eu fac poze de Crăciun, pun globuri de ceramică, decorez. Fiecare cu ce poate îi place.


Anul acesta decembrie a venit cu o stare de letargie, confirmată de liniștea asurzitoare de pe străzile bucureștene. La 08.00, când ieșim din casă, e liniște și e pustiu. E ca într-o zi de weekend, doar că e luni sau joi, iar oamenii nu ies din casă. Oamenii nu sunt pe stradă, străduțele nu sunt aglomerate de părinți care își duc copiii la grădiniță sau la școală, iar pe bulevarde nu mai claxonează nimeni. Că nu prea mai e nimeni.


Nick pune semnal de stânga, iar în liniștea asta apăsătoare aud țăcănitul altfel insesizabil care anunță că urmează să virăm. Mergem fără să vorbim și ne uităm atenți, dar în același timp absenți în jur. La un moment dat, Nick sparge tăcerea: 
- Sper ca toți oamenii pe care nu îi vedem pe străzi sunt în casele lor și muncesc de acasă.
- ...
- Adică, sper că oamenii muncesc de acasă, nu că au rămas fără loc de muncă.
- ...
- Fără loc de muncă și stau acasă.


Continuăm în liniște și gândurile noastre merg către ce am fost și ce nu vom mai fi. Sper să avem suficientă înțelepciune încât să prețuim în fiecare clipă momentele cu adevărat valoroase.


Să fim atenți la recomandările medicilor și să avem discernământ în alegerea surselor de informare.

Să fim mai blânzi și mai empatici cu cei din jur și atenți la suferințele lor. Fiecare om contează în numărătoarea seacă de îmbolnăviri și morți când te gândești că unul dintre acei oameni ai putea fi tu, copilul tău, părinții sau bunicii tăi. 

Să valorăm orice moment mic și aparent neînsemnat care ne aduce bucurii. O revedere cu un prieten drag, timp mai mult pentru un hobby, timp de pierdut timp, plimbări în parc sau gătit.

Să fim recunoscători pentru ceea ce avem, fără să fim umbriți de ceea ce am fi putut avea. Să ne bucurăm de căminul pe care îl avem, de oamenii dragi din jur, de faptul că avem drojdie în frigider și borcane de zacuscă în cămară.

Să ne bucurăm că avem un loc de muncă și că ne putem întreține familia și visele în acest mod.


Readucându-mi aminte de toate aceste lucruri, m-am simțit mai bine în liniștea stranie din București. M-am împăcat cu gândul că liniștea aceasta are, totuși, un sunet pe care îl putem auzi în și din interiorul nostru.